luni, 30 iunie 2008

Studenta anul doi!

Tanara, 20 de ani, un metru jumatate urcata pe scaun cu mainile sus, blonda, ochi albastri sau verzi, depinde de circumstante, nu vand si nu caut nimic, vreau doar sa ma laud ca am terminat sesiunea fara nici o restanta si sunt oficial anul 2!!!

 

Despre anul I la Jurnalism pot sa spun ca a fost cel putin interesant, am invat cateva chestii care o sa ma ajute, multe care nu au nici o logica si multe pe care le-am uitat deja. Ma bucur ca cel putin pentru o vreme nu o sa ma mai trezesc la 6, nu o sa ma mai stresez cu toate prostiile de teste si nu o sa mai fac nopti albe ca sa recuperez puncte pe la seminarii.

 

Imi amintesc ca anul trecut pe vremea asta ma stresam cu bacu' si imi imaginam cum o sa fie la Bucuresti, la facultate...plimbari, cluburi si discoteci. Acum realizez ca m-am stresat degeaba pentru ca in viata lucrurile sunt asa cum trebuie sa fie...Imi amintesc ca atunci cand am venit sa ma inscriu la facultati (ASE, SNSPA, Universitate) mi-am pierdut toate actele(buletin si certificat de nastere) si nu m-am putet inscrie nicaieri, Andreea a dat cafea pe bluza alba, am mers si ne-am plimbat prin Mall si Andreea statea cu mainile in fata sa nu se vada cea mai mare pata de cafea din cate s-au vazut. Am ras si stiam ca toate se intampla cu un scop, dar nu am renuntat...in trei zile avem buletin si m-am inscris pana la urma la facultati.

 

Imi amintesc drumurile dimineata la Bucuresti sa dau examene de admitere...Imi amintesc replica mamei cand i-am spus ca eu dau la Jurnalism ("Esti sigura???") si imi amintesc si telefonul de la Gabi la doua noaptea cand mi-a spus ca am intrat...doamne cat de fericita am fost...si cat de mandra...si imi amintesc deasemenea ca la examenul de admitere la Jurnalism m-am plictisit rau de tot ca nu aveam cu cine sa vorbesc asa ca am facut barcute si se uita jumatate de sala la mine cu o curiozitate si un fel de compasiune in privire...

 

Imi amintesc cand discutam cu Andreea si ne imaginam cum o sa fie viata la Bucuresti, la facultate, si cand vorbeam cu Gabi care era cel mai fericit ca dupa trei ani vin in sfarsit la Bucuresti si nu o sa ne mai fie dor...si nu o sa ne mai vedem decat in week-end-uri.

 

Imi amintesc cele doua saptamani in care am cautat apartament si prima zi in apartamentul asta, imi amintesc cand mi-am strans lucrurile de acasa si cat de trista a fost mama ca plec...imi amintesc prima zi la facultate si prima colega de grupa pe care am cunoscut-o si cu care am devenit prietena (Vira). Imi amintesc tot ca si cand ar fi fost ieri si nu pot sa cred ca a trecut un an de facultate....

vineri, 27 iunie 2008

Pot sa platesc cu cardul???

Trebuie sa va povestesc cea mai tare faza ever!!!!! Sa o luam usurel cu inceputul...miercuri dimineata, 8.20, iau de la Iancului tramvaiul ca sa calatoresc cu el doar o statie, evident nu imi iau bilet...doar nu vine controlul exact pe distanta asta si asa extrem de scurta.

 

Se pune tramvaiul in miscare si imediat ma trezesc langa mine cu un nene care imi cere "Biletul sau abonamentul la control". Ma uit lung, ma gandesc un pic si zic "imediat" si incep sa scotocesc in geanta in speranta ca o sa se plictiseasca si o sa ma lase in pace. Dar nu...controlorul langa mine. Il intreb"coborati aici?", el raspunde "nu", "eu cobor aici, deci fie coborati cu mine, fie...". El spune" daca nu aveti bilet...", eu sigura pe mine ii raspund "hai, dati-mi o amenda ca o sa o platesc eu cand am timp, ca am treaba si nu pot sa stau toata ziua!", " pai domnisoara, trebuie sa platiti acum o suma de bani...", iar eu, faza la care s-a intors toata lumea din tramvai sa se uite la mine "sigur ca da, pot sa platesc cu cardul???" Stupoare, atat pe fata controlorului care a crezut initial ca a inteles gresit, cat si pe fata calatorilor care ramasesera cu gura cascata..."cum adica sa platiti cu cardul? nu inteleg...", "adica sa platesc cu cardul...ce nu intelegeti???nu am bani cash la mine, nu am decat pe card asa ca daca trebuie sa va platesc acum pe loc ceva si nu pot sa va platesc cu cardul nu prea avem cum sa rezolvam situatia..."

 

Intre timp ajunsesem in statia unde eu trebuia sa cobor si unde am si coborat, la fel ca si controlorii care inca mai credeau ca glumesc. "Deci domnisoara, dati-mi un buletin...sau mergem sa scoatem bani de la bancomat..", "hai ma, nu pe bune???unde mergem noi???sa scoatem bani???cred ca glumiti! Buletin nu am, nu am nici un act la mine, am tot portofelul acasa...deci...", "haideti domnisoara...ca...".

 

Am ajuns in punctul in care eram deja plina de nervi...deci care parte din "platesc cu cardul" nu a inteles-o??? Nu aveam de gand sa ii dau nici un ban, cu atat mai mult cu cat stiu ca imi cereau banii sa ii bage in buzunar, ca nu au voie sa incaseze bani de la cei pe care ii prind fara bilet. Bun...in secunda doi dupa ce  m-am enervat am scos telefonul din buzunar, am dat apel la primul numar din agenda, asteptand sa inventez o conversatie care sa ii faca pe controlori sa ma lase in pace. Nu a apucat sa sune telefonul ca aud "haideti domnisoara, duceti-va daca aveti treaba, dar data viitoare sa va faceti abonament". Inchid telefonul si raspund zambind "va multumesc frumos, o zi buna va doresc, la revedere!" si plec foarte multumita de mine si de faptul ca sunt blatista convinsa!

joi, 26 iunie 2008

Pentru ca unii oameni au umor chiar fara sa stie

Cred ca toata lumea stie expresia "a fi batut in cuie" care inseamna ca acel ceva despre care se vorbeste este un lucru foarte sigur, de neclintit. Ei bine, ieri, in cadrul unei discutii foarte seriase, vorbeam despre negocierea unor preturi, am aflat ca "preturile nu sunt batute in cap", ba chiar mai mult, in cadrul aceleiasi discutii am aflat ca "preturile nu sunt batute nici in foaie".  Nu, nu va imaginati ca poate personajul plin de umor involuntar a vrut sa spuna altceva, nu, vroia sa spuna ca preturile nu sunt fixe, deci nu sunt batute in cuie, sau in cap, sau in foaie, sau batute cu lantul, sau batute rau de tot.

 

In alta dez/ordine mare de idei, anunt oficial ca desi nu pot spune ca mi-am dorit intens, am doi pisoi: Eric si Johnny Bravo, care au nevoie de chiar mai multa atentie decat mine...

 

Nu mai suport nici caldura, simt ca ma coc in fiecare zi si vreau sa ii multumesc pe aceasta cale oficiala celui care a inventat aparatul de aer conditionat: prietene, jos palaria...ai facut unul dintre cele mai bune aparate din cate au existat vreodata!

miercuri, 18 iunie 2008

Nu, nu dorm, imi odihnesc ochii

Astazi a fost una din zilele in care am fost foarte obosita si, dupa cum stiu deja toti prietenii mei, cand sunt obosita spun niste prostii de nici mie nu imi vine sa cred. Ei bine, din cauza oboselii acumulate, ziua de azi a cam fost pierduta pentru ca nu sunt in stare sa vorbesc coerent. La un moment dat in timpul zilei, am "cedat prioritate" intr-o intersectie...deci...chiar nu gandeam in momentul ala...doamne...Plus ca daca se intampla sa dorm pe mine ca azi, vorbesc foarte rar pentru ca gandesc foarte incet, si pana ajung la finalul propozitiei, uit ce am vrut sa spun.

 

Dupa amiaza m-am decis ca trebuie sa ma relaxez un pic inainte sa ma apuc de invatat, asa ca m-am uitat la un episod din Sex in the City si am adormit. M-am trezit dupa o jumatate de ora ca sa raspund la fix, care cred ca suna de cinci minute, si nu mi-am dat seama cu cine vorbesc! Era Gabi care ma sunase de 10 ori pe mobil ca era in fata blocului si trebuia sa cobor sa ii deschid usa. Nu am binevoit sa aud telefonul...nu intelegeam ce se intampla...eram undeva departe...si acum tot acolo sunt...daca nu are logica post-ul asta va rog sa ma intelegeti...trebuie sa dorm!

 

Gata, ma apuc de invatat...(m-am plictisit eu de cate ori am spus replica asta doar in ultimele trei zile).

marți, 17 iunie 2008

Andreea, am observat...

Sub deviza "Life sucks and then you die!" incep azi o serie de posturi cu cele mai tari replici spuse din foarte multa plictiseala. Si iat-o pe prima, cea care m-a facut sa deschid aceasta serie de posturi.

 

Seara, obositi, dornici de somn, eu cu Gabi pe balcon, vine si Andreea, exuberanta si plina de energie, asa cum este intodeauna. Gabi se uita lung si spune:" Am auzit ca ai un singur neuron care se chinuie cu greu sa coordoneze cele 200 de kilograme pe care le detii"- isterie generala, ras cu lacrimi, cu suspine si cu tavalit pe jos ca emoticonul de pe mess( =)) ).

 

Pentru ca unii oameni au umor, viata chiar merita traita!

miercuri, 11 iunie 2008

0-0

Si replica celebra:"Pentru cine???"

 

In cele ce urmeaza voi dezvolta subiectul "fotbal la romani" sau cum devenim noi patrioti asa...dintr-o data. Ati obervat ca daca echipa Romaniei pierde un meci, toata lumea spune "au pierdut" in timp ce daca il castiga, replica generala este "am castigat"? Asa suntem noi romanii, ne place sa ne identificam cu ce fac altii bine, dar la nevoie...nu mai suntem acolo.

 

Un om mare (nu ca statura) a spus candva :"Nu te intreba ce face statul pentru tine, intreaba-te ce faci tu pentru stat." Ce facem noi pentru stat? Exact nimic. Noi nu suntem in stare nici sa ne mobilizam la vot...Cand joaca echipa Romaniei toata lumea da dovada de  patriotism, cand emigram in masa spre Canada sau Spania...ne aducem aminte de toate problemele din Romanica. De ce suntem noi asa perversi? Pentru ca suntem oameni si vrem tot ce e mai bun cu efort minim.

 

Deviza Europei "Unitate in diversitate" si noi aderam la ea (atat la Europa, cat si la deviza), dar cand Mailat a violat-o pe italianca toata lumea, care cu furci, care cu topoare, urla sa ne separam de tigani, sa nu fim identificati cu ei...Ne mandrim cu Ardealul, cu arhitectura locului, dar ii uram pe unguri ca ne-au cotropit. Intrebarea mea este: nu suntem in stare sa pastram o constanta? Sa acceptam viata cu bune si cu rele?

 

Mircea Badea spune:"Traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul!" Suntem atat de ocupati sa criticam multele lucruri care nu merg bine aici si sa ne facem actele de emigrare, incat uitam ca putem face ceva, uitam ca noi suntem cei care trebuie sa infaptuim schimbarea, uitam ca noi, romanii, suntem majoritari in Romania, uitam ca soarta celor doua razboaie a fost in mana noastra.

 

In loc de concluzie va las sa va ganditi putin si eventual sa votati.