luni, 16 aprilie 2012

A fi sau a nu fi jurnalist?

Tocmai am citit un articol pe care puteti sa il cititi si voi aici despre cele mai proaste joburi. Articolul face topul celor mai proaste zece meserii in conditiile in care rata somajului la nivel mondial este in crestere ceea ce ii face pe oameni disperati si dispusi poate sa treaca peste anumite probleme cand vine vorba despre un job. Joburile in mass-media si-au asigurat trei din cele zece pozitii, alaturi de taietor de lemne, spalator de vase si fermier.

Stateam asa si imi aminteam de anul I de facultate cand ni se spunea ca FJSC nu creaza someri. Da, cred ca nu au anticipat criza asta financiara...O parte din colegii de facultate lucreaza in domeniu si pe ei vreau sa ii intreb, merita?

Mai ma gandeam asa si la alegerile mele in viata si cum am ajuns eu cu o diploma de facultate cu care, cel putin pentru moment, nu fac absolut nimic. Pana in clasa a 12-a nici nu ma gandeam eu sa fac jurnalism, vroiam la psihologie si asta as fi facut daca nu s-ar fi schimbat metodologia la BAC, adica nu am putut sa mai dau psihologia ca una dintre probe, am avut de ales intre economie si filozofie. Am ales economia, care a trebuit sa o studiez pe langa materiile predate la clasa si nu am mai avut timp sa studiez si psihologia pentru admitere. Uite asa am renuntat la visul de a fi psiholog.

Cand a fost vorba sa ma inscriu la facultate mi-am facut frumos dosarele cu toate copiile necesare sa ma inscriu la facultati cu admitere la economie, ca doar invatasem economie pentru BAC. Cand sa pornesc si eu spre Bucuresti, intr-o dimineata frumoasa de vara, observ ca undeva pe drum intre notariat si casa mea, mi-am pierdut toate actele originale, mai exact buletinul si certificatul de nastere. Marfa, nu? M-am dus totusi sa ma inscriu cu pasaportul si evident ca nu m-a bagat nimeni in seama. M-am zbatut mi-am scos un buletin nou la urgente, pana la urma cineva a gasit actele mele si mi le-a trimis prin posta acasa. Multumesc, apropo.

Cu toate actele de data asta, m-am dus iar la Bucuresti, m-am inscris eu la facultati, am dat examen si am intrat la SNSPA la Administratie publica. Eram multumita...mai mult sau mai putin. Eu vroiam la FJSC, mi se pusese mie pata ca o sa fiu urmatoarea Andreea Esca. In toamna am dat examen la Jurnalism. Mi-o aduc si acum aminte pe mama cum imi zicea 'Sigur vrei sa dai admitere si acolo? Uite, ia mai bine banii de admitere, fa ce vrei tu cu ei, ca oricum esti intrata la facultate, ce rost mai are?' Mama stia ce ii spusesem eu, ca se intra foarte greu, doar cei care fac pregatiri cu profesori universitari intra, un mediu academic foarte select...bla bla bla...si incerca sa ma apere de un esec. Nu a fost esec, am intrat la FJSC!!! Yey!!!!Si azi ma bucur la fel de tare, NOT!!

Ma intreb si acum, cum mi-ar fi schimbat viata o alegere diferita? Stiu ca nu sunt inca destul de batrana sa ma uit asa in spate si sa zic: Maica...daca nu faceam eu aia, tare bine era! Totusi, daca eram eu azi psiholog? Sau daca terminam Administratie Publica? Sincer pentru asta din urma nu am vise prea mari ca as fi facut eu mare lucru, dar...?

Imi aduc aminte ce fericita am fost ca am intrat la FJSC...Nu spun ca nu a meritat, am cunoscut oameni extraordinari, intreaga experienta m-a facut sa vad altfel viata, m-a modelat in persoana care sunt azi. Dar merita noptile nedormite ca sa invat pentru examene, stresul, extazul...merita tot pentru o diploma de facultate cu care pot sa practic trei dintre cele mai proaste joburi din lume?

Niciun comentariu: